Editorial

     Între politică, teatru şi sinceritate 

   Bunăoară, astăzi la etajul întâi se discută despre soarta microbuzelor care circulă cu neruşinare prin oraş, încercând să ne calce şi vărsând bani în haznaua oraşului. Guvernul este extrem de impacientat de mersul haotic al acestor vehicule pline de ură faţă de pietonul obişnuit şi doreşte să le arunce cât mai grabnic la grămada de fier vechi. Primăria, însă, vede beneficiile pe care le aduc transportatorii şi este plină de recunoştinţă faţă de aceşti antreprenori care, cândva, au găsit soluţia transportului urban. Astăzi această soluţie se prezintă mai curând ca o problemă, dar microbuzele se încăpăţinează să ne mai ducă întocmai ca pe nişte „seliodci” murate.

   Discuţia de la etajul întâi mi se pare, însă, searbădă. Oricum, nu cred că exilarea microbuzelor va soluţiona problema transportului urban din Chişinău. De aceea mă ridic la etajul doi. Dar soarta câinilor nu mă interesează deloc, şi trec la al treilea: comemorarea celor căzuţi în războiul din Transnistria. Şi aici lumea este împărţită. Comuniştii pretind că războiul a fost o mare greşeală,  unde toată lumea laolaltă a fost victimă, în timp ce democraţii cred că doar cei care au luptat pentru independenţă şi integritate naţională merită să fie comemoraţi. Teribilă divizare a celor morţi de către cei vii! O divizare care, poate, se păstrează şi în ceruri.

    La etajul patru se joacă spectacole şi se lansează cărţi. La etajul patru se pretinde că este cultură (sau poate că chiar este). La Teatrul Naţional, Andrei Sochircă face recitaluri de poezie transnistreană antebelică despre Pietrică, cel care a vrut să vadă moara, dar a pățit-o rău de tot din cauza morarului. Iar la librăria din Centru, Stela Popa lansează cartea ”100 de zile despre evenimetele din 7 aprilie”. Despre recitalul lui Andrei Sochircă ştiu că e bun. Despre cartea Stelei Popa nici nu ştiu ce să cred. Am obiceiul să-mi formez o părere despre o carte înainte de a o citi (e un lucru firesc de altfel). Mi se pare ciudată intenţia de a scrie despre 7 aprilie în condiţiile în care plutim ca măgarii în ceaţă. De altfel, preşedintele comisiei de investigare a evenimetelor din 7 aprilie, Vitalie Nagacevschi, declară că adevărul e relativ şi că doar Dumnezeu ştie totul. În acest caz, mă întreb: care a fost perspectiva autoarei – cea a lui Dumnezeu care dă sentinţe sau cea omenească, ce se întreabă fără a acuza? Mă tem că a doua.

    Iar tineretul din Chişinău stă la etajul cinci şi se distrează la Uniunea Scriitorilor. A fost un chef nebun săptămâna trecută. Un coleg prezent acolo mi-a spus că toată lumea, la un moment da,t s-a ameţit şi s-a lăsat în voia instinctelor primăvăratice. Chiar dacă la acel eveniment tinerii au cumpărat din greu măşti, vârsta i-a obligat să renunţe la ele şi să compară aşa cum sunt ei în realitate - ciufuliţi, excitaţi şi un pic sălbatici. Şi aceste lucruri tot se petrec în Chişinău. Uneori, ele mi se par mai interesante decât evenimentele de la etajele de mai jos, unde măştile domină asupra chipurilor.     

   Cornel CIUREA