peisaj uman

Mâinile  noastre...

       Pe colț de stradă, un fost coleg de facultate mă ia la rost: „Ați politizat  până și clipa de aer. Ne-ați furat bucuria de a trăi. De dimineață până seara  scrieți doar despre politică, vorbiți despre politică,  procedați ca  politicienii cu șapte unități de măsură....”  Îmi reproșează faptul că am uitat de   viață,  care are și alte laturi/culori/evenimente. Nu mai există jurnaliști care să  scrie despre oameni... Nu am întâlnit în ultimii doi-trei ani  niște articole despre  un profesor bun, care  se ține de școală, nu am  întâlnit  un articol despre un medic, un  simplu țăran care  trăiește din ce strânge și culege pe cele  2-3 hectare de pământ. Ați uitat de oameni... Ia te uită la mâinile mele! Mie de politică îmi arde? Am patru guri și trebuie să supraviețuim, sunt un biet intelectual țărănit fără voie.  Nu  pot să-mi cumpăr o carte. Nu am pe ce să-mi  fac un abonament  la un ziar...”  Nu aude nici un argument invocat în apărarea breslei. Mai încerc o modalitate, încă una. ”Vrei să-ți spun  povestea celor  două mâini? Un fel de  parabolă care parcă ar viza și durerea  de care suferi”, îl  iau prin surprindere.

    ”O minge de baschet în mâinile mele, nu valorează nimic. Dar mingea în mâinile lui Michael Jordan valorează vreo câteva milioane. Sau o paletă de tenis în mâinile mele e  fără valoare, iar în mâinile Marinei Navratilova este o victorie într-un campionat mondial. Depinde de mâinile în care se află...

   ”Colegul ascultă.  Eu continui mesajul primit de ziua prieteniei. Nu  în cea a ziariștilor:  ”Un toiag în mâinile mele  ține la distanță , iar în mâinile lui Moise a  despărțit Marea!  2 pești și 5 pâini în mâinile mele sunt niște  produse alimentare, iar în mâinile lui Iisus au putut să    spulbere foamea a 5000 de oameni.   Niște cuie bătute în mâinile  oricui altcuiva, nu-s decât niște cuie, dar în mâinile lui Iisus ne-au adus  mântuirea/salvarea  noastră. Au curățat lumea, au ridicat-o , i-au dat o șansă... Toate depind de mâinile în care se găsesc.

    Și un stilou, un pix, un creion dacă nimeresc în mâini bune...” ”Chiar despre asta să scrii, auzi, mâine sau azi să scrii despre întâlnirea  noastră și  despre  nemulțumirea mea.  Voi scrieți  numai  despre politică...

    ”Mi-am onorat promisiunea. Dar mesajul  are  un final pe care nu am reușit să-l povestesc  colegului meu. El se grăbea la gară, avea  sacoșele pline, mâinile  degerate de cât timp  le ținuse.

    Iată  finalul: ” Trebuie să-ți pui grijile, tristețea, durerea, lacrima, visele, speranța și IUBIREA –toate cele de azi și de mâine în mâinile Tatălui! Te vei odihni liniștit știind că toate-s în mâinile LUI”.

   Colegul, probabil,   urcase deja în autobuz. Ce păcat, trebuie să-i  povestesc  sfârșitul  mesajului.

   Îl voi căuta pe aici, prin preajma pieții. Că vine la oraș după pâine,  covrigi și halva...

   Antonina Sârbu