Editorial

Birocraţii români sub artileria grea a Moldovei 

În ultimul timp se discută mult pe tema birocratului român. Supralicitarea acestui subiect mi se pare excesivă, mai ales atunci când sunt reactivate miturile istorice despre „fărădelegile regimului burghezo-moşieresc român” din Basarabia interbelică. Problemele pe care le au acum moldovenii în obţinerea permiselor de intrare în România pare să fie un subiect mult prea umflat. E ca şi cum, pe neprins de veste, moldovenii au descoperit că nu e chiar atât de uşor să călătoreşti în Uniunea Europeană. Situaţia e agravată şi de obida faţă de ipocrizia „fratelui mai mare”, care ne tratează în stilul „frate, frate, dar brânza e cu bani”.

     În general, ar trebui să ne ferim de ideea că cineva ne datorează ceva pentru simplul motiv că suntem moldoveni. Şi că cetăţenii noştri ar trebuie să meargă în România pe bandă rulantă din sentimente frăţeşti. Birocraţia în orice colţ al lumii este o maşină rece şi impersonală care nu te tratează în funcţie de ardoarea inimii, culoarea sângelui sau căldura sufletului, ci uitându-se în paşaportul tău şi apoi în regulamentele stabilite. Putem discuta mult despre discriminarea aplicată moldovenilor pe motiv că se cere invitaţia din partea părţii române sau că ni se cere scrierea exact în chenar. Dar, luate la bani mărunţi, aceste exigenţe nu par a fi deloc draconice, putând fi uşor satisfăcute. În acest context, ar trebui să recunoaştem că moldovenilor le lipseşte pedanteria germană şi că noi rareori suntem în stare să pregătim un dosar complet de documente. Întotdeauna ne lipseşte câte o hârţoagă pe care noi uităm să o procurăm pe motivul binecuvântat că poate „va trece şi aşa”.

     Tot aici vom remarca faptul că ar trebui să ne învăţăm să jucăm după reguli clare şi concrete. România este un stat suveran şi Moldova, la fel, este un stat suveran. România este în drept să stabilească reguli care se potrivesc mai bine cu spiritul legilor româneşti şi europene, iar noi suntem poftiţi să respectăm această manifestare de voinţă a unui stat suveran. În ultimul timp, foarte multe dintre opiniile lăcrămoase ale tânguitorilor semănau mai degrabă cu un şantaj ordinar prin care se dorea forţarea mâinii unui stat suveran de către populaţia unui alt stat.

     În general, tot ce este excesiv strică. Focalizarea noastră pe România ca singur liman al aspiraţiilor noastre europene se poate dovedi o strategie greşită. România ne poate ajuta în multe privinţe şi este gata să o facă, dar chiar şi diplomaţii români recunosc că ei nu vor putea împinge Moldova spre Uniunea Europeană fără ajutorul altor state mai influente. Din această cauză, n-are rost să plângem mereu stând în faţa stâlpului de frontieră pe care scrie Uniunea Europeană. Având tot respectul faţă de birocraţii români care sunt la fel de buni ca şi diplomaţii din Ucraina sau din UE, trebuie să ne pregătim nu atât pentru micul trafic la frontieră, cât pentru regimul de călătorie fără viză. Sigur, am avut aşteptări exagerate faţă de micul trafic la frontieră. Sigur, el se va dovedi util, dar deloc salvator. Cu siguranţă, va trebui să obţinem mult mai mult decât atât. Iar pentru a face asta, nu cred că are rost să-l facem zob pe birocratul român. Birocrat care, repet, este la fel de dizgraţios ca orice alt birocrat din orice alt colţ al lumii.          

     Cornel CIUREA