Circulaţia pe calea ferată între Chişinău şi Bucureşti a fost relansată. Preţul unui bilet este 19 euro

0
3897

A fost reluată cursa feroviară de la Chişinău la Bucureşti, după o pauză de aproape doi ani. Preţul unui bilet care poate fi returnat este aproape 20 de euro. Autorităţile au anunţat că va fi reluată şi circulația zilnică a trenului Iaşi-Ungheni.

Trenul a pornit din Chișinău la ora 17.20 și va sosi în București luni dimineaţă, la ora 6.17. Plecarea din București va fi apoi la ora 19.20 şi va ajunge în capitala Republicii Moldova marţi, la 8.15.

Până pe 31 decembrie, trenul va circula de 2 ori pe săptămână, iar din 2 ianuarie 2022, de 3 ori. Pentru un bilet care nu poate fi returnat preţul este de 19 euro. Însă, pentru biletele returnabile, preţul urcă la 29 de euro în vagon standard și 33 de euro la clasa I. Copiii cu vârsta cuprinsa între 4 și 12 ani au o reducere de până la 40 la sută.

La relansarea cursei feroviare au participat formația Zdob și Zdub și frații Advahov. Și nu întâmplător, deoarece artiștii au lansat recent piesa „Trenulețul”.

Lasă un răspuns