Jurnal.md : Mormane de zăpadă pe trotuarele din capitală; Oamenii se plâng că nici curţile blocurilor nu au fost curăţate

0
81

Doar soarele va topi zăpada necurăţată din Chişinău. Munţi de omăt murdar continuă să zacă pe marginea drumurilor, iar pietonii spun că trebuie să fii un sportiv de performanţă ca să poţi ajunge în transportul public fără a te murdări sau uda la picioare.

Locuitorii capitalei sunt nemulţumiţi şi de zăpada care nu a fost evacuată din curţile blocurilor. Primăria anunţă însă că muncitorii şi utilajele au intervenit şi azi la curăţarea omătului din oraş.

Situaţia nu este mai bună în curţile blocurilor. Ieşitul la plimbare cu căruciorul este o provocare pentru mame.

Acest şofer s-a chinuit minute în şir să îşi scoată maşina din zăpadă.

Primăria capitalei informează însă că, pe parcursul zilei de astăzi, aproximativ 500 de muncitori au curăţat staţiile de aşteptare a transportului public şi trecerile pietonale. De asemenea, la deszăpezirea străzilor secundare, trotuarelor şi intrărilor în curţile blocurilor s-ar fi intervenit cu 40 de utilaje.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine este ultima zi de cod galben de schimbare bruscă a vremii, emis pentru întreaga republică.

mai mult la :   Jurnal.md/ro/social/2018/3/21/mormane-de-zapada-pe-trotuarele-din-capitala-oamenii-se-plang-ca-nici-curtile-blocurilor-nu-au-fost-curatate/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here