Anunțul a fost făcut acum câteva clipe de Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat al instituției, se spune că fostul ambasador s-a prezentat în această dimineață la PCCOCS împreună cu avocații săi unde a fost audiat.

„În cadrul audierii, acesta a făcut declarații, negând că ar fi avut vreo implicare în cele imputate de procurori. Totuși, procurorii au decis să-l rețină preventiv pentru 72 de ore. În continuare, PCCOCS urmează să verifice depozițiile date de către bănuit în raport cu probatoriul acumulat pe dosar, iar în funcție de circumstanțele ce urmează a fi stabilite, procurorii vor decide asupra necesității punerii fostului ambasador sub învinuire cu solicitarea aplicării arestului”, se arată în comunicat.

ULTIMA ORĂ/ Andrei Neguță, Fostul Ambasador al Republicii Moldova în Rusia, reținut în dosarul contrabandei cu anabolizante

 

Lasă un răspuns